Din experienţă am constatat că tabloul de administrare a necesităţilor electrice şi a senzorilor de siguranţă într-o sală de încercări, nu este un simplu tablou electromecanic, ci dimpotrivă este o înbinare între administrarea necesităţilor electromecanice şi siguranţa sălii.
Pornind de la acest concept am început să proiectăm şi să realizăm tablouri electromecanice care să ţină seama de toate exigenţele sălii de încercare motoare: pompe de apă, turn de evaporare (în cazul în care instalaţia era prevăzută), pompe de carburant, introducerea şi evacuare aer controlate cu ajutorul INVERTER, eliminare Gas DE EŞAPAMENT, prezenţa apei în planul tehnic (în cazul în care este prezentă), prezenţa de CO2, prezenţa de METAN sau GPL, în cazul în care motorul este alimentat cu aceşti combustibili.

Ceea ce este fundamental este că aceste tablouri de administrare sunt proiectate în funcţie de exigenţele reale pe care le are clientul.
În consecinţă, putem avea tablouri de administrare de mici dimensiuni
până la dulapuri de dimensiuni considerabile datorită cantităţii
mari de necesităţi electrice ce trebuiesc administrate, toate fiind
proiectate în funcţie de situaţiile specifice stabilite cu clientul.